Discuri LAMELARE FRONTALE

Categoria

Pret

leilei

Brand

Dimensiune Disc

Afișez toate cele 9 rezultate

Filtre

Discuri de lamelare abrazive – ce sunt și cum le aleg

Ce sunt discurile lamelare frontale

Un disc abraziv lamelar este un accesoriu care se folosește pentru a prelucra un cordon de sudură. Este folosit cu ajutorul unui polizor unghiular și contribuie la îndepărtarea eficientă a materialului. 

Un astfel de disc vine cu avantaje precum faptul că are o durată de viață foarte lungă, fiind foarte rezistent, produce un număr redus de vibrații în timpul utilizării, dar și un zgomot acceptabil. Dacă folosești un astfel de disc, timpul de prelucrare va fi unul scurt, deoarece acționează rapid, suprafața șlefuită va fi netedă, iar costurile nu sunt foarte mari.

Ce alte produse abrazive mai sunt folosite pentru prelucrarea cordoanelor de sudură

Pe polizoare mai pot fi folosite și alte tipuri de accesorii abrazive:

  • discurile de polizare – au o rată ridicată de îndepărtare a materialului, dar nu sunt chiar cele mai rezistente. În plus, produc destul de multe vibrații, dar și un zgomot puternic, timpul de prelucrare este mai lung decât în cazul altor metode, iar suprafața șlefuită nu va rămâne foarte netedă.
  • fibrodiscurile – acestea nu au o rată de îndepărtare a materialului la fel de ridicată ca discurile de polizare sau cele lamelare, dar vin cu alte avantaje precum: durată de viață ridicată, zgomot redus, puține vibrații, suprafață destul de netedă și timp scurt de prelucrare. 

Cele mai mari costuri de prelucrare sunt în cazul discurilor de polizare, apoi urmează fibrodiscurile și la final discurile de lamelare abrazive frontale.

Date fiind aceste detalii, înainte de a alege dacă optezi pentru un produs sau altul, ia în calcul: viteza de lucru, costurile, calitatea suprafeței prelucrate, nivelul de zgomot, nivelul de vibrații și durata de viață a accesoriului abraziv.

Disc lamelar frontal – criterii de selecție

Dacă ai ajuns la concluzia ca ai nevoie de un astfel de disc abraziv, achiziționează-l astfel încât să-ți fie cu adevărat util și ține cont de următoarele aspecte:

  • mărime – esge un detaliu important pentru a cumpăra un model suficient de mare pentru nevoile pe care le ai. 
  • diametrul găurii discului – această caracteristică îți va da informații cu privire la compatibilitatea dintre acest accesoriu și polizorul pe care îl vei folosi.
  • granulatie – este o caracteristică foarte importantă, notată de la 36 la 120. Cu cât acest număr este mai mare, cu atât modul în care discul acționează este unul mai fin. 
  • date tehnice – acestea îți vor oferi informații cu privire la viteza de lucru a discului, care este important să nu fie mai mare decât cea a polizorului unghiular pe care îl folosești.

Întrebări frecvente

Cum folosesc în siguranță discurile abrazive?

Utilizarea unui disc abraziv implică în același timp și folosirea unui polizor, motiv pentru care este necesar să ai mare grijă la măsurile de siguranță:

  • analizează calitatea discului, pentru a observa dacă este rupt sau crăpat și pentru a ști ca trebuie să îl înlocuiești;
  • fixează corect discul pe polizor, pentru a nu sări din orificiul special în momentul în care lucrezi cu el;
  • inspectează polizorul pe care îl vei folosi, pentru a vedea dacă se află în bună stare de funcționare, dacă nu are cabluri defecte sau alte probleme vizibile;
  • nu depăși viteza recomandată de producător, ci respectă în totalitate parametrii indicați;
  • echipează-te în mod corespunzător, folosind ochelari de protecție, îmbrăcăminte adecvată, încălțăminte specială, mască pentru a respira cât mai bine, dar și protecție la nivelul urechilor, deoarece zgomotul nu va fi prea plăcut.

Din ce materiale sunt fabricate discurile abrazive?

Materialele întâlnite în realizarea acestor produse sunt: carbura de siliciu (mineral foarte dur și ascuțit, recomandat pentru aluminiu, alamă, titan și alte materiale neferoase), oxidul de aluminiu (foarte rezistent, potrivit pentru oțel carbon, bronz, oțel aliat), zirconiu corund (are o durată mare de viață și e recomandat pentru degrosare) și oxidul de aluminiu ceramic (dur, rezistent, folosit pentru oțel carbon, oțel forjat și aliaje cu nichel și cobalt).